Sunt momente în care avem nevoie de o mașină de spălat nouă. Fiabilitatea(durata de funcționare) nu este punctul forte al mașinilor de spălat. Am ajuns o societate de consum ce trebuie să își achiziționeze periodic electrocasnicele. Uniunea Europeană încearcă să reglementeze pe cât se poate piața și se zbate în a obține obiective cât mai ușor reciclabile, dar și cu o durată de viață ceva mai mare. Mai nou, la conferințele de profil, mai toți producătorii încearcă să vorbească despre sustenabilitate, despre cât de ușor se vor repara noile modele. Oare să se întâmple asta?!
- CUPRINS
- Care sunt criteriile de alegere ale unei mașini
- Ce brand să aleg? Care este cea mai bună mașină de spălat în funcție de brand?
- Alegere mașină de spălat în funcție de uscător
- Funcțiile mașinilor de spălat – clasificare și alegere corectă
- Centrifugarea
- Eficiență energetică
- Garanția extra
- Recomandări mașini de spălat bune în 2024
- Parcurgem forumul?
În rândurile următoare voi încerca să vă îndrum în alegerea unei mașini de spălat bune, pe care să o avem o perioadă cât mai lungă de timp.
Înainte de toate, v-aș ruga în secțiunea de comentarii să discutăm despre vechea voastră mașină de spălat. Ce probleme a avut și de ce o schimbați? Eu am fost tare mulțumit de aceasta până am trecut la un model mai serios pentru că mi-a permis bugetul.
Înainte de toate trebuie să știm că mașinile de spălat se împart în 2 mari categorii:
- mașini de spălat cu încărcare orizontală(normal sau SLIM)
- mașini de spălat cu încărcare verticală
Foarte mulți consideră că cele cu încărcare orizontală sunt mai bune, dar și foarte mulți consideră exact invers. Ambele sunt la fel de ok, trebuie doar să le folosim așa cum trebuie. Ca la carte.
Apropo de carte subliniez un aspect: aveți mare grijă, după achiziționare, la șuruburile de transport. Acestea trebuie scoase. Le veți găsi în manual, dar știu bine că lumea nu-l citește, ci se informează despre mașinile de spălat și atât.
Înainte de a vă alege mașina de spălat stabiliți-vă bugetul. Încercați să evitați mașinile de spălat second hand pentru ca nu aveți de unde să știți cum au fost folosite și de către ce persoane. Poate că abia au fost reparate, provizoriu, iar voi le achiziționați și se vor strica rapid. Alți bani, altă distracție.
Nu degeaba oamenii au zis: suntem prea săraci pentru a cumpăra lucruri ieftine.
E bine că tehnologia a avansat pentru foarte multe branduri românești, deși… să fim serioși, mai mult au introdus electronică și opțiuni de marketing. Acestea nu ne vor oferi prea multă fiabilitate. Eu încă merg pe premisa că o mașină de spălat fiabilă trebuie să aibă puțină electronică și alimentate
Care sunt criteriile de alegere ale unei mașini
Criteriile care-mi vin în minte în momentul de față sunt următoarele:
- dimensiunile și capacitatea
- programele scurte și diversificate
- consum redus de energie și apă
- cântărirea automată a rufelor
- alegerea brandului
Ce brand să aleg? Care este cea mai bună mașină de spălat în funcție de brand?
Este o întreagă competiție între producători. Sunt multe tehnologii pe piață, dar și multe care vând minciuni. Avem un top cu cele mai importante mașini de spălat. Pe coloana din stânga avem gradul de satisfacere, pe coloana din dreapta avem fiabilitatea.
Satisfacție
- Miele
- Panasonic
- Siemens
- LG
- AEG
- Samsung
- Bosch
- Daewoo
- Zanussi
- Electrolux
- ARCTIC
- Beko
- Hotpoint
- Whirlpool
- Indesit
- Candy
Fiabilitate
- Panasonic
- Miele
- Bosch
- LG
- Siemens
- Samsung
- Beko
- ARCTIC
- Zanussi
- Electrolux
- Indesit
- AEG
- Hotpoint
- Candy
- Whirlpool
- Daewoo
Tehnologiile fiecărui brand
Mi-este imposibil să discut despre toate brandurile de mai sus, dar voi încerca să prezint câteva detalii despre cele mai importante.
Beko
Aceștia au o tehnologie interesantă, se numește Brushless și încearcă să reducă nivelul de zgomot al mașinii.
Mai nou, mizează pe Recicled Tub, o încercare de a reduce plasticul cât mai mult.
Ecobubble
Este tehnologia prezentă pe modelele Samsung.
Semzor 3D de la Panasonic
Cei de la Panasonic analizează în 3 dimensiuni mișcarea tamburului cu ajutorul senzorului 3d.
Whirlpool cu al 6 lea simț
Destul de multe persoane aleg această tehnologie. Au fost printre primii, au făcut marketing frumos, dar nu prea se regăsește în topul de fiabilitate.
Cum alegem mașina de spălat după dimensiuni?
Dimensiunile mașinilor de spălat sunt cruciale. Putem spune că alegerea unei mașini de spălat este în legătură directă cu dimensiunile pe care le avem disponibile în viitoarea locație. Poate doriți să o adăugați în bucătărie sau poate în debara. E păcat să se plimbe curierul cu ea pe drumuri. Așadar, măsurați înainte de toate și luați-vă o abatere de 5-10 cm pentru furtun, alimentări și chiar acces ușor la aceasta.
Am discutat mai sus despre acestea, însă vom dezvolta mai jos ideile:
- maşini de spălat cu încărcare frontală: sunt cele mai populare și cele mai cumpărate. Dimensiunile standard sunt 60-60-85 (dimensiuni în centimetri pentru lăţime, adâncime şi înălţime), dar există multe abateri de la regulă, mai ales dacă discutăm despre cele încorporabile.
- maşini de spălat cu încărcare frontală SLIM: este evident că sunt mai mici decât cele normale, așa că asteptați-vă la o adâncime mai mică de 60 de cm pentru acestea. Cartea spune că au o adâncime de 40 de cm, dar veți găsi și modele cu 32 de cm sau poate mai mari, de 47 de cm.
- mașini de spălat cu încărcare verticală: dimensiunile acestora sunt de 40-60-80 de cm, dar sigur veți găsi abateri și în acest caz.
Alegere mașină de spălat în funcție de uscător
Nu am vrut să includ în lista de mai sus pe cele cu uscător. Este o funcție foarte utilă pentru cei care stau la apartament și nu au unde să usuce rufele. Sigur că sunt avantaje și dezavantaje pentru această opțiune. Dacă le scoți de la uscător acestea vor fi foarte mototolite, așa că vor trebui călcate.
Cele scoase de la uscător vor fi un pic umede. Așadar, se pare că tehnologia nu ne face neapărat mai productivi, dar poate că vom avea „linie la pantaloni”.
Pe lângă cele de mai sus, cu cât mașina are mai multe opțiuni, cu atât va fi mai scumpă, dar și mai mare ca dimensiuni.
- Cea mai ieftină mașină cu uscător este aceasta.
Are un preț dublu față de cea mai ieftină mașină de spălat automată.
Trebuie să vă gândiți că dacă alegeți să achiziționați o mașină cu uscător veți putea usca aproape jumătate din cantitatea de rufe. Așadar, vei fi nevoit să folosești mai mult de un ciclu de uscare a rufelor.
Așadar, gândiți-vă bine dacă aveți nevoie de un uscător la mașina de spălat sau nu.
Funcțiile mașinilor de spălat – clasificare și alegere corectă
Haideți să vedem ce funcții importante găsim pentru mașinile de spălat automate.
Programele mașinilor de spălat
Nu le-am pus într-o ordine anume, însă cele de mai jos sunt cele mai frecvente găsite la mașinile de spălat automate de la noi.
- bumbac
- cămăşi, bluze
- clătire, apretare, centrifugare
- creare program favorit
- culori închise, denim, jeans
- curăţare cuvă maşină
- delicate, mătase
- eliminare păr animale
- extra-clătire, program antialergic
- haine colorate
- hăinuţe copii
- impermeabile
- încălţăminte
- încărcare la jumătate
- lână
- mixt (încărcare mixtă formată din bumbac şi sintetice)
- outdoor
- perdele
- prespălare
- programare pornire întârziată
- sintetice
- spălare manuală
- spălare cu aburi
- spălare intensă
- spălare cu apă rece
- spălare rapidă (programe foarte scurte, de 15-20 de minute)
- sport (îmbrăcăminte sport, reîmprospătare haine scoase de la păstrare)
- ţesături voluminoase
- uşor de călcat, anti-sifonare
Mașinile de spălat au numeroase funcții la care trebuie să fim atenți înainte de achiziție. Pe alocuri le voi enumera și voi explica punctual.
- capacitatea de spălare
- viteza de centrifugare
- materialul din care este realizată cuva
- eficiența energetică
- zgomot produs
- programare întârziată
- control prin Wi Fi.
Capacitatea de spălare
Ne referim la volumul cuvei. Cu toate că au avansat foarte mult tehnologiile în ultimii ani, anumite lucruri au rămas la fel. Țineți minte faptul că dacă aveți o mașină de spălat de 5 KG veți băga, efectiv, până la 3 KG de haine în funcție de tipul acestora și programele alese. Fiecare mașină de spălat are un tabel pe care trebuie să-l citim înainte de prima folosire. Există și câteva modele care permit folosirea la capacitatea maximă, dar nu pentru toate programele.
Se găsesc fel de fel de mașini de spălat, de la 4 KG până la 12 KG sau chiar mai mari dacă vorbim de cele profesionale.
Mai nou, mașinile de spălat au un senzor care ne ajută să verificăm greutatea rufelor adăugate.
Ca idee, nivelurile de încărcare maximă ar fi următoarele:
- 100% pentru bumbac
- 50% haine pentru copii
- sub 50%: sintetice, mixt, rufe de culoare închisă, denim, prosoape, perdele
- 25%: lână, ţesături delicate, mătase, haine impermeabile sau articole sport
Rețineți faptul că trebuie sa le sortați pe grupe de culoare. Să nu cumva să le scoateți pe toate… aceeași culoare. 🙂
În funcție de numărul de membri, de nevoile voastre puteți alege o mașină de spălat de 5 KG sau mai mare.
Centrifugarea
Viteza de centrifugare este viteza cu care se învârte cuva pe minut. Cu cât viteza de centrifugare este mai mare, cu atât rufele vor fi mai uscate după spălare. Partea proastă este că dacă trece de 1200 RPM începe să aibă efecte nedorite asupra materialului spălat. Hainele se pot deteriora mai repede și ies mai șifonate.
Eficiență energetică
Laud UE pentru că au făcut o treabă bună prin care au obligat producătorii să eficientizeze tot mai mult produsele electrocasnice.
Faptul că o mașină de spălat este mai ok din punctul de vedere al energiei electrice se va observa în timpul pe care programul îl face. Durata programului crește direct proporțional cu eficiența energetică.
Avem câteva clase energetice, de la A la G. Cele mai multe modele sunt în clasa G, în momentul de față.
Pe măsură ce vor trece anii lucrurile se vor mai schimba.
Nivelul de zgomot
Nu știu dacă vecinii vor fi neapărat o problemă, dar eu nu suport ca mașina de spălat să facă zgomot. Și, orice aș face, tot nu este silențioasă pe cât aș vrea. Nivelul de zgomot este undeva spre 70-80 dB în momentul centrifugării și 40-60 dB în momentul spălării. Nu uitați de piciorușele de transport de care vă spuneam în începutul articolului. Acelea produc și zgomot, dar și pagube.
Cuvă de plastic sau de inox?
Discuția este veche, încă de când erau mașinile de spălat manuale. Faptul că am trecut de la calitate, la cantitate… iar majoritatea producătorilor merg cu turma ne face să avem tot mai multe cuve din plastic, iar calitatea este păstrată doar de mașinile de spălat din categoria premium. Așadar, vom găsi pe puține modele cuve din inox. Prețurile sunt pe măsură.
Un exemplu aici.
Cuvele din plastic pot fi din materiale diferite precum:
- carboran
- carbotech
- duraprop
- silitech
- poliplex
- polipropilenă
- poliplex
- protex
- polinox
Producătorii ne spun că sunt mai eficiente cele din plastic. Totuși, din punctul de vedere al reparației nu este valabil acest lucru. Sigur, nici inoxul nu se sudează atât de ușor, dar un meseriaș va face treabă. E posibil să ajungeți tot la schimbarea cuvei.
Funcții Smart, alegem sau nu?
Iată că automatizările ajung ușor, ușor și la noi. Putem controla anumite mașini de spălat de pe telefon, le putem conecta la internet și monitoriza spălarea, timpul rămas al programului și alte funcții.
Eu sunt de părere că, cu cât avem mai mulți senzori, mai multe opțiuni de marketing, cu atât mașinile de spălat vor avea mai multe șanse să se strice. Dacă vreți să fiți mai „geek” puteți să alegeți o mașină de spălat inteligentă, ce are conexiune USB prin care puteți face upgrade de firmware sau adăuga programe noi, în momentul în care vi le oferă producătorul.
Totuși… parcă ne facem prea „smart” și cumpărăm opțiuni cu care ne vom lupta să le reparăm în viitor. Iar cei care repară astfel de mașini de spălat… probabil că vor învăța odată cu voi acele opțiuni…
Pentru cei curioși de tehnologie avem mai multe metode: fie prin conectare la rețeaua wireless a casei, fie prin NFC (în cazul acesta va trebui să aveți funcția pe telefon).
Eu unul aștept tehnologia IOT. Vom putea da comenzi vocale dispozitivelor din casă, inclusiv mașinii de spălat. Rămâne de văzut la ce prețuri vor intra pe piața noastră.
Mașina de spălat automată, aparatul electrocasnic cel mai predispus la defecțiuni?
Cam așa este. Tocmai pentru că este un produs construit din foarte multe lucruri. Ia gândiți-vă, o mașină de spălat are:
- rulmenți
- motor
- simeringuri
- tone de rezistențe
- pompă de apă
- placi electronice
- tone de senzori
- telescoape
- curele
Parcă ar fi un automobil, nu? Parcă enumerăm o parte dintr-o Dacie, nu? Eh, având atâtea componente este predispusă la „întâlnirea cu service-ul”.
Garanția extra
În ultimii ani s-a format un trend ca magazinele online să promoveze și garanția extra. De exemplu, dacă voi aveți garanție de 3 ani de zile pentru o mașină de spălat, cu ajutorul magazinului de la care cumpărați puteți să mai obțineți prelungirea garanției cu câțiva ani de zile. Ca o asigurare de viață.
Interesant este că, mai nou, puteți să extindeți și perioada de garanție după ce ați achiziționat produsul.
În cazul în care s-a defectat înainte de a ieși din garanție nu pot să vă urez decât baftă și să analizați foarte bine costurile de reparație. E posibil ca anumite componente, alături de manoperă, să fie mai scumpe decât o mașină de spălat nouă.
Cât de mult consumă mașina de spălat? (Consumul de energie activă)
Este foarte greu să estimăm consumul unei mașini de spălat. Asta pentru că sunt foarte mulți factori ce influențează spălatul.
Câteva ce îmi vin în minte:
- componentele electronice ale mașinii de spălat
- nivelul de încărcare al mașinii
- tipul hainelor introduse la spălat
Detergent folosit?
Fac un mic sondaj și aș fi curios să văd care este detergentul pe care îl folosiți. Ar fi util să vedem care este mai ok.
Despre mașinile de spălat se pot adăuga întotdeauna lucruri noi. Tocmai de aceea las discuția deschisă și vom aduce completările, când va fi cazul. Sper ca acesta să devină un forum de discuții pertinente pentru alegerea mașinii de spălat.
Recomandări mașini de spălat bune în 2024
Samsung WW90CGC04DAHLE
- 9 kg
- 1400 RPM
- Clasa A -10%
- Eco Bubble™
- WiFi SmartThings
- AI Energy
AEG LFR83846OE
- 8 kg
- 1600 RPM
- Clasa B
- Functie Eco TimeSave
- Alb
Electrolux EW7F348AW
- PerfectCare700
- Time Manager
- Slim
- 8 kg
- 1400 RPM
- Clasa C
Modelele 2 în 1 sunt ok atât timp cât sunt din categoria premium. Asta înseamnă că au pompă de căldură. Dacă veți face rabat la acest lucru nu este nicio problemă, doar veți schimba garderoba mai des, hainele se vor deteriora mai mult de la spălat și uscat.
De preferat, da. Dar asta nu înseamnă că trebuie să abuzați de balsam.
În orice zonă în care se face condens repetat nu este ok să puneți electronice. Asta dacă vreți să nu o țineți mereu în service.
Se cumpără foarte multe modele la ofertă. Evident că merită să achiziționați un model la preț bun.
ligia a zis
buna, as dori o recomandare pentru masina de spalat verticala
Petruș a zis
Bună, ce buget ai disponibil și ce loc liber există?
ligia a zis
Buna, ca buget in jur de 2000 lei si ca spatiu merge doar masina verticala
Din ce am vazut eu pe piata ar trebui sa aleg intre Electrolux, Indesit si Wirpool, de 6 sau 7 kg cu program scurt vreau si sa colecteze par de pisica de pe haine
Petruș a zis
Electrolux este ce trebuie!
Danciu simona a zis
Buna ziua asi dori sa mi recomandati o masina spalat silentioasa clasa energetica A sau ceva bun 1000 rotatii /min 5 kg frontala bugetul alocat este 1300 lei
Alin a zis
Buna seara
Ce masina de spalat de spalat rufe verticala, intr-un buget maxim de 2.200 lei
Din ce am observat in oferte (Altex, emag) ar fi cele doua:
1. Masina de spalat rufe independenta cu incarcare verticala Whirlpool: 7,0kg – TDLRB 7222BS EU/N cu motor inverter
2. Mașină de spălat verticală Electrolux EW6TN5261 PerfectCare600 clasă D 6 kg cu motor universal
Multumesc
Lucaci alina a zis
Bună a-și vrea o mașină de spălat cu uscător bună pana la 3000ron
Petruș a zis
Nu veți avea pompă de căldură în banii ăștia, o să aveți un consum foarte mare pe uscare. Recomand să luați produse separate.
Irina G a zis
Buna seara,
Avem nevoie de sfaturile dumneavoastra, am vrea o masina de 8 kg aprox, intre 2000-2500 ron. In principiu am vrea sa fie silentioasa…
Am selectat cateva modele… ne puteti indruma care din acestea este mai buna? Sau daca aveti alte recomandari, multumim!
1. https://emag.ro/masina-de-spalat-rufe-samsung-8-kg-1400-rpm-clasa-b-motor-digital-inverter-eco-bubble-bubble-soak-steam-smart-check-alb-ww80ta046ae-le/pd/DQQ8W0MBM/
2. https://emag.ro/masina-de-spalat-rufe-electrolux-8-kg-1200-rpm-clasa-c-motor-inverter-display-digit-lcd-sensicare-timemanager-alb-ew6fn528w/pd/DBHNG4MBM/
3. https://emag.ro/masina-de-spalat-rufe-whirlpool-freshcare-8-kg-1400-rpm-clasa-a-steam-refresh-steam-hygiene-tehnologia-al-6lea-simt-motor-inverter-alb-negru-ffd8469bcvee/pd/D9DF2LMBM/
https://emag.ro/masina-de-spalat-rufe-samsung-7-kg-1400-rpm-clasa-b-eco-bubble-bubble-soak-steam-smart-check-motor-digital-inverter-inox-ww70ta046ax-le/pd/D1RCK2MBM/
Petruș a zis
Aș merge pe Samsung sau Electrolux dintre acele modele.
Maria a zis
Bună seara
As dori o recomandare pentru masina de spalat rufe cu tambur si cuva din inox
Buget maxim 3000 Ron
Mulțumesc
Petruș a zis
Nu am mai văzut de mult modele cu cuvă din inox, din păcate. Nu în bugetul dvs.
Alina a zis
Credeti ca pot gasi ceva de culoarea rosie? nu ma intereseaza prea mult marca. multumesc
Petruș a zis
Nu am observat decât frigider roșu. O idee ar fi să o încorporați sau chiar să o colantați după, dacă vreți roșie…
Diana a zis
Buna, am nevoie de ajutor in alegerea unei masini de spalat cu uscator.
As vrea sa fie AEG si cu pompa de caldura. Bugetul disponibil in jur de 6500 lei. Am gasit modelul LWR96944B dar este un pic prea mare .. as prefera sa aiba o capacitate de spalare pana in 8 kg.
Am gasit modelul LFR83846OE dar nu mi dau seama daca are pompa de caldura… poti te rog sa ma ajuti? Ms mult!!
Petruș a zis
Nu există spațiu să le iei ca produse individuale? Eventual să le pui pe înălțime?! Mă gândesc în ideea în care o să-ți ia un spălat cu uscat undeva la 4-5 ore, în loc să meargă fiecare individual.
Diana a zis
Nu am spatiu, iar legat de timpul de spalare + uscate e ok..
Dana a zis
M-am tot uitat la Samsung slim WW8NK52E0VW/LE, 8 kg, 1200 RPM, Clasa C, Add-Wash, EcoBubble, Motor Inverter Digital,dar am vazut ca sunt fabricate in China si nu stiu cat de fiabile sunt.Aveti idee din ce material este tamburul?Credeti ca se merita investitia? In alte tari nu se mai fac? Multumesc
Petruș a zis
Samsung în China? Au fabrica in Europa pentru mașini de spălat. Ori Polonia, ori Cehia, depinde de model.
Bogdan a zis
Buna,
Sunt cam indecis pentru o masina de spalat cu incarcare frontala, Samsung sau Candy cam la 8;9 kg si putin peste 2000 ron.Cei de la Candy ofera extra gaarantie dar nu stiu in caz de nevoie cart de repede se rezolva defectiunea fiie si in garantie.
Cristi a zis
Bună, am înțeles ca problema cea mai frecventă a mașinilor de spălat ar fi rulmentul, mai precis demontarea acestuia, cuva demontabilă ar fi unul din primele criterii de achiziționare. Dacă da îmi puteți recomanda câteva modele? Ms