În rândurile următoare o să discutăm despre modelele celor de la Gorenje. Știu că sunt din ce în ce mai multe persoane ce aleg să achiziționeze modele de la aceștia.
Gorenje este o companie slovenă ce produce tot felul de electrocasnice. Aceasta a fost înființată în 1950, inițial ca producător de echipamente agricole. Aceștia s-au remarcat prin faptul că au modele cu design simplist la prețuri destul de accesibile pentru piața românească. Aceștia fabrică modelele în Slovenia, dar se discută și de extinderea producției în România.
În momentul de față acestia au fabrici în:
- Slovenia
- Serbia
- Cehia
Aceștia spun că piața din România a ajuns la 17 milioane de euro, iar aceștia sunt prezenți în România de mai bine de 20 de ani de zile. În toată lumea au peste 10 mii de angajați, așa cum spun pe site-ul oficial.
Din păcate, aceștia nu sunt prezenți în topul de fiabilitate. Mi-ar fi plăcut ca aceștia să facă parte din top, să vedem unde se situează. Totodată, mi-ar plăcea să știu ce experiențe ați avut cu Gorenje, ce s-a stricat la modelul dumneavoastră și dacă doriți să mergeți pe același brand sau doriți să încercați și altceva.
Modele interesante, de la Gorenje, economice
GORENJE WP60S3
- 6kg
- 1000rpm
- A+++
- alb
GORENJE WS846LN
- 8kg
- 1400rpm
- A+++
GORENJE WD10514S
- uscător inclus
- 10/6 kg
- 1400rpm
- Clasa E
- Alb
Ce trebuie să mai știm despre Gorenje?
Cred că vă interesează cel mai mult părerile utilizatorilor, ale celor care au folosit Gorenje și care le-au considerat fiabile. Ne-am gândit că ar fi bine să citiți și review-urile independente.
Câteva lucruri interesante despre modelul din seria WA7 pe care l-am recomandat mai sus.
Orice lucru nou voi găsi despre Gorenje voi completa în articol. La fel și voi, dacă aveți completări, cu bune sau cu rele, sunteți liberi să le adăugați.
casariu leonard nelu a zis
Buna, sunt in cautarea unei masini de spalat rufe, batrinica „Daewoo cu bule ” si-a dat duhul dupa vreo 20 ani (cred). Va rog sa imi spuneti daca in oferta de masini de spalat intre 7-9 kg. exista si vreun model cu dubla alimentare, respectiv furtun ptr.apa rece si furtun ptr.apa calda.Am cumparat de pe un site (E-mag) o masina de spalat Gorenje care avea specificat „conectare la apa rece si calda” dar cind a ajuns am constatat faptul ca avea o singura alimentare, ptr apa rece.Am returnat produsul si acum va intreb si pe dvs. daca aveti cunostiinta de asa ceva,
dan a zis
buna! sunt in aceeasi situatie ca si tine. ai gasit ce iti doreai?
Larisa a zis
Părerea mea este că Gorenje încep să se autodepăsească. Fac produse foarte ok, chiar și mașini de spălat. Am un model acasă și unul la soacră mea. Spala foarte ok.
Eu zic ca merită.
Florin a zis
Masinile de spalat rufe automate le produc inca din 1964, asa ca cei de la Gorenje au ceva expertiza in domeniul acesta.
ovidiu a zis
Asa o fi dar a mea de 9kg a ajuns sa faca probleme, zgomote motor sau rulmenti dupa numai 5 ani. Am inlocuit un WHIRLPOOL de 12 ani care mergea perfect cu ea si imi pare rau.
Sandor a zis
Eu Whirpool am după 5 ani sa rupt axu total nemulțumită am avut Candy am dat-o la soacra și acum merge are 14 ani mașină am schimbat numai rulmentul
MITICA a zis
AM PANOURI SOLARE ,APA CALDA LA DISCRETIE,MA INTERESEAZA SI PE MINE O MASINA DE SPALAT CARE SA FIE CONECTATA LA APA FIERBINTE
Alin a zis
Am o masina de spalat rufe Gorenje cumparata in ianuarie 2006. Si acuma functioneaza ireprosabil. I s-a defectat doar inchizatoarea de la usa prin care introduci si scoti rufele. Atat in doar 13 ani !!!!!! Spala super si nici o alta problema cu ea, nimic la partea electronica sau electrica.
Petruș a zis
Ar fi bine să se fabrice tot mai multe modele ca cele vechi, cu puțină electronică și să fie mai fiabile. Acum au senzori pentru orice.
Maria a zis
Eu am o masina de spalat Gorenje Slim din octombrie 2015. Acum s-au defectat rulmentii de la cuva si face un zgomot infernal la stors si are si niste batai puternice. Un mester mi-a spus ca sunt doar 2 rulmenti la cuva, care sunt foarte mici asa ca nu se pot inlocui. Mi-a recomandat sa schimb cuva care e cam 600 lei sau sa-mi cumpar alta masina. Chiar nu se pot inlocui acei rulmenti?
Multumesc pentru un eventual raspuns
Petruș a zis
Din păcate, nu. Așa sunt modelele ieftine, vă fac să investiți puțini bani la început, ca mai apoi să nu le puteți face service la preț decent.
ovidiu a zis
Aceasi problema in 5 ani. Am inlocuit un WHIRLPOOL de 12 ani care mergea perfect cu ea si imi pare rau. A fost „ieftina” e drept 2380 de lei la vremea ei Bosch era mai ieftina dar stia doar 7 kg.
Strugaru Cosmina a zis
Posibil sa fie rup suportu cuvei,asa am patit eu ,erau dusi si rulmentii si semeringurile,la masina de spalat+uscator Samsung,dupa 5 ani de folosinta(exact cat a fost garantia)a costat 2600 de lei😶😨
Jeni a zis
Buna! Am o masina de Spalat Gorenje am cumparat-o acum 17 ani. Nu s-a stricat niciodata! E perfecta si acum. Tot Gorenje o sa cumpar data viitoare. Pana la ea,am schimbat 7 masini din ’90 încoace.. Recomand.
Roth a zis
Nu cumpara Gorenje 9kg,vei fi foarte dezamăgită,este foarte zgomotoasă oricât de mult ai regla la ea!
Iulian a zis
Noi avem o masina de spalat Gorenje WS 51320 ( 5kg) din 2008-2009.
Si, desi pare greu de crezut, este folosita cel putin o data pe zi, in fiecare zi, de la cumparare pana acum… Si nu, nu am schimbat absolut nimic la ea, pana acum..
Dumitrita a zis
Este posibil ca o Masina sa funzioneze adica sa ia apa sa descarce si sa nu invirta cuva si tecnicul da iti spuna ca e motorul? Sau vrea numai sa te pacaleasca?
Maria a zis
Buna ziua … am o masina de spălat Gorenje .. apare pe ecran eroarea PF… cum o pot remedia? … stiu ca inseamna o cădere de tensiune .. Multumesc
vasile a zis
o rugaminte
cine ma poate ajuta sa setez limba romana la o masina de spalat rufe gorange wa63100
Gheorghe Nedelcu a zis
Mai sunt masini de spalat Gorenje la vanzare, care au functia WATER+(nivel ridicat de apa). Pentru cei interesati de calitatea spalarii si a limpezirii, este o functie extrem de importanta pe care celelalte masini nu o au. Eu m-am pacalit cu un electrolux care “spala” in putina apa ( apa+detergentul nu patrund in rufa) iar despre clatire ce sa mai spun.Chiar daca are un program de clatire suplimentara, clatirea se face tot in apa putina si detergentul ramane in rufe.Acum o folosesc in regim “semiautomat”, adica adaug apa prin compartimentul de detergent ?????? Nu fac reclama, daca gasiti si alt model cu spalare cu nivel ridicat de apa , va rog sa ma informati, ma intereseaza. Multumesc
Judit a zis
Bună! Am un Gorenje de 26 de ani, si încă funcționează ireproșabil… Și acum, că vreau să-l schimb, tot la Gorenje m-am gândit.
Nicoleta Berza a zis
Am o masina de spalat gorenje de 15 ani. Singura problema garnitura de cauciuc de pe cuva s a găurit, în rest, perfecta